Circuit Vietnam
04.01.2027 - 11.01.2027

0 (0 recenzii)
Ho Chi Minh, Vietnam
From: 1240 EUR
0
(0 review)
Rezervă acum
Durată

10 zile, 9 nopți

Tip excursie

Circuit

Mărime grup

15 persoane

Limbi vorbite

Engleză, Română

Descrierea excursiei

🇻🇳 Saigon. Mekong. Phu Quoc.

Între 4 si 11 ianuarie 2027, hai alături de Nomadi în trei lumi complet diferite, într-o singură călătorie, un mix reușit de explorare, experiențe locale și relaxare tropicală.

De la agitația Saigonului la paradisul tropical din Phu Quoc si la aventura pe Mekong, iarna europeana va fi înlocuită 100% de vara si de atmosfera asiatică.

 

Un Vietnam în care le trăim pe toate: orașe vibrante, istorie, sate autentice, piețe plutitoare și plaje tropicale. Pornim din energia inconfundabilă a Saigonului, descoperim poveștile și contrastele sale, apoi lăsăm orașul în urmă pentru o experiență memorabilă pe Mekong, unde vom naviga printre sate și livezi și vom vedea fascinanta viață de zi cu zi a Deltei.

Iar călătoria se încheie exact așa cum trebuie: pe Phu Quoc, o insulă tropicală cu ape turcoaz, plaje spectaculoase și mici insule paradisiace pe care le putem explora cu speedboat-ul.

 

🌴🇻🇳 De ce ne place acest circuit?

Pentru că într-o singură călătorie am combinat cultura și istoria Vietnamului cu aventura, natura și relaxarea, păstrând însă și suficient timp liber pentru a descoperi fiecare loc în ritmul nostru.

Condiții de plată

 Prețul: 1240 euro/persoană

  • pentru rezervare se achită un avans de 420 euro/persoană;
  • până la 1 noiembrie 2026 se achită 410euro/persoană.
  • până la 1 decembrie 2026 se achită 410 euro/persoană

❣️✈️În momentul formării grupului și stabilirii atât a orașelor din care veniți fiecare, cât și a eventualelor extensii de program, echipa Nomadi va analiza cele mai avantajoase oferte de zbor din acel moment și vă va oferi consultanță pentru cumpărarea biletelor de avion❣️

Include / Nu include

  • 🏨 7 nopți de cazare cu mic dejun în hoteluri de 4*
  • 🚢 O noapte de cazare pe vasul de croazieră
  • 🍽️ Mesele conform program
  • 🚐 Toate transferurile în Vietnam, inclusiv avion Phu Quoc – Ho Chi Minh cu bagaj de cală
  • 🗣️ Ghizi vorbitori de limba engleză
  • 🎟️ Intrările la obiectivele turistice
  • 🧑 Însoțitor de grup din România și asistență pe tot parcursul excursiei
  • ✈️ Bilete de avion internațional – aprox. 1100 euro
  • 🍽️ Alte mese decât cele specificate
  • 💰 Tips pentru ghizii și șoferii locali
  • 🕐 Early check-in și late check-out la hotel
  • 🕳️ Opțională tunelurile Cu Chi – 20 euro
  • 🏝️ Opțională Tur 3 insule cu prânz inclus – 55 euro
  • 🏝️ Opțională Tur 4 insule cu prânz inclus – 85 euro
  • 🛏️ Supliment cameră single – 530 euro

Program

Pe locuri, fiți gata, start în noua aventură originală marca Nomadi. Astazi ne îmbarcam în zborul ce ne poartă pe un tărâm asiatic extrem de vast, cu istorie straveche si natură paradisiaca – Vietnam.

Aventura noastră vietnameză începe în Ho Chi Minh, orașul care pare că nu doarme niciodată. După aterizare, ne îndreptăm spre hotel, iar după check-in avem primul contact liber cu energia orașului. Străzi pline de scutere, tarabe cu mâncare, lumini, mirosuri exotice și oameni care se mișcă într-un ritm numai al lor – Saigonul ne va arăta încă din prima seară că Vietnamul este o experiență pentru toate simțurile. Ne lăsăm purtați de atmosferă și începem să descoperim, fără grabă, unul dintre cele mai fascinante orașe ale Asiei.

Cazare
Hotel
Adora Art Hotel 4* sau similar
Obiectivele zilei
Ho Chi Minh

Între istorie și energia unui oraș fără pauză, astăzi descoperim principalele repere ale orașului și, odată cu ele, poveștile unui Vietnam aflat cândva în mijlocul unuia dintre cele mai dramatice conflicte ale secolului XX.

 

Vizităm Palatul Reunificării, fostul centru al puterii sud-vietnameze, și Muzeul Rămășițelor Războiului, o experiență emoționantă care ne amintește de prețul uriaș al războiului.

 

Apoi schimbăm registrul și descoperim moștenirea colonială franceză: Catedrala Notre-Dame și impresionantul Oficiu Poștal Central.

Spre final, ne cufundăm în atmosfera colorată din Ben Thanh Market, printre mătăsuri, suveniruri, condimente și tot felul de tentații asiatice. Iar seara rămâne a orașului: lumini, street food și panorama spectaculoasă de la înălțimea unui skybar.

Cazare
Hotel
Adora Art Hotel 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Ho Chi Minh tur de oraș

Astăzi nu avem un program impus. Este ziua în care putem lăsa harta deoparte și să descoperim Saigonul după propriile instincte: o cafea vietnameză savurată încet, o plimbare prin cartierele aglomerate, shopping, street food sau pur și simplu timp pentru a absorbi atmosfera orașului.

Pentru cei care vor să pătrundă mai adânc în istoria recentă a Vietnamului, avem și posibilitatea unei excursii opționale la tunelurile Cu Chi. Ascunse sub pământ, aceste tuneluri formează o adevărată lume subterană, construită și folosită în timpul războiului. Vom afla cum trăiau și luptau oamenii aici și vom putea vedea o parte din ingeniozitatea incredibilă a sistemului defensiv vietnamez.

Cazare
Hotel
Adora Art Hotel 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Transfer
100 km (aprox. 2h)
Obiectivele zilei
Ho Chi Minh
tunelurile Cu Chi

Lăsăm în urmă agitația Saigonului și pornim spre Delta Mekongului si Vietnamul rural, una dintre cele mai fertile și fascinante regiuni ale Vietnamului. Aici viața se desfășoară în jurul apei: râuri, canale, plantații, sate și piețe plutitoare.

La prânz urcăm la bordul vasului Mekong Eyes, care va deveni casa noastră pentru o noapte. Navigăm printre peisaje tropicale, iar după-amiaza coborâm la țărm pentru o plimbare prin livezi și sate tradiționale. Este momentul în care Vietnamul urban dispare complet și facem cunoștință cu o lume rurală, calmă și autentică. Seara, după cină, ne putem retrage pe puntea vasului pentru unul dintre acele apusuri tropicale care par făcute special pentru a fi fotografiate.

Cazare
Hotel
vas de croazieră Mekong Eyes sau similar
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Cină
Inclus
Obiectivele zilei
Delta Mekong

Ne trezim devreme, pentru că Mekongul are propria sa agendă, pe care nu vrem să o ratăm.

 

Pornim cu o barcă tradițională spre Cai Rang, una dintre cele mai spectaculoase piețe plutitoare din deltă. Bărcile se apropie unele de altele, se negociază, se vând fructe, legume și produse locale, iar comerțul se desfășoară literalmente pe apă. Este una dintre acele experiențe în care nu doar privim Vietnamul, ci îl vedem trăindu-și viața de zi cu zi.

 

După această incursiune în Delta Mekongului, continuăm spre Rach Gia și apoi traversăm cu feribotul către Phu Quoc. Spre după-amiază ajungem pe insulă, iar ritmul se schimbă din nou: palmieri, plaje tropicale și Marea Chinei de Sud.

 

Seara este liberă – pentru o întâlnire profundă cu paradisul vietnamez.

Cazare
Hotel
Mercury Phu Quoc Resort & Villas 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Delta Mekong
Phu Quoc

Phu Quoc – o zi între mare și insule tropicale

Astăzi alegem cât de activ vrem să fie paradisul. Putem pur și simplu să ne bucurăm de plajă, piscină și atmosfera relaxată a insulei sau putem porni într-o aventură cu speedboat printre insulele din sudul arhipelagului.

Excursia opțională ne poartă către ape limpezi și recife de corali, unde avem ocazia să facem snorkeling, să înotăm și să descoperim câteva dintre cele mai frumoase insulițe ale zonei. Prânzul îl vom lua chiar pe una dintre insule, iar după-amiaza ne întoarcem în Phu Quoc cu sentimentul că am descoperit propria noastră mică bucată de tropice.

Cazare
Hotel
Mercury Phu Quoc Resort & Villas 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Phu Quoc

Insulele din sudul Phu Quoc, văzute de sus și de sub apă?! Checked!

Continuăm explorarea paradisului tropical, de această dată într-o excursie care combină marea, insulele și aventura.

 

Vom naviga cu speedboat-ul printre insulițe, vom avea ocazia să facem snorkeling și să ne bucurăm de plajele tropicale, iar pentru cei dornici de ceva diferit există și experiența mersului sub apă.

După prânzul pe insula Hon Thom, aventura continuă cu telecabina care traversează marea, oferind priveliști spectaculoase asupra coastelor și insulelor din sudul Phu Quoc. Pentru cei care aleg excursia, ziua devine un adevărat concentrat de experiențe tropicale: apă turcoaz, plaje albe, snorkeling, panorame aeriene și mult soare.

Cazare
Hotel
Mercury Phu Quoc Resort & Villas 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Phu Quoc

După atâtea zile de explorare, astăzi avem un singur obiectiv: să ne bucurăm de Phu Quoc în ritmul nostru.

 

Putem lenevi pe plajă, putem explora orașul, putem căuta mici restaurante locale, cumpăra suveniruri sau pur și simplu să nu facem nimic. Uneori, o zi fără obiective este exact ceea ce trebuie pentru ca o călătorie să fie cu adevărat relaxantă. Ne bucurăm de ultima zi în Vietnam printre palmieri, mare și atmosfera tropicală a insulei.

Cazare
Hotel
Mercury Phu Quoc Resort & Villas 4* sau similar
Obiectivele zilei
Phu Quoc

La revedere, Vietnam!

Ultima cafea vietnameză, ultimele fotografii și poate încă o plimbare înainte de transferul către aeroport pentru un zbor intern către Ho Chi Minh.

Ridicam bagajele si facem check-in pentru zborul internațional.

 

Lăsăm în urmă Saigonul vibrant, lumea plutitoare a Mekongului și plajele din Phu Quoc, dar plecăm cu o colecție de imagini care surprind un Vietnam al contrastelor: orașe care nu dorm, sate construite în jurul apei, piețe plutitoare, istorie, street food și insule tropicale.

O călătorie scurtă, dar suficient de intensă pentru a ne face să înțelegem de ce Vietnamul este una dintre acele destinații în care, aproape inevitabil, începi să te gândești la următoarea vizită înainte chiar de a pleca.

Mese incluse
Mic dejun
inclus

Durata

6 - 10 zile

Limbi

Engleză
Română

Stare

Activa

Intrebari frecvente

Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, este necesar să accesezi evenimentul dorit, să apeși butonul de înscriere și să urmezi indicațiile. Îți recomandăm să te autentifici / înregistrezi pe site, înainte de plasarea comenzii.

În procesul de comandă, după introducerea datelor, este necesar să selectezi una dintre cele 2 modalități de plată:

  • Transfer bancar prin Internet Banking sau (OP);
  • Plata cu numerar la orice sucursala ING Bank, fara comision.

Pentru anulare, intri în "Contul meu", secțiunea "Comenzile mele" și apeși butonul "Anulează", corespunzător comenzii pe care vrei să o anulezi. Poți verifica dacă anularea s-a efectuat observând "Starea comenzii" și e-mailul de confirmare al anularii.

Hartă obiective

Ho Chi Minh, Vietnam
De la: 1240 EUR
15 locuri disponibile
⚠️ În momentul formării grupului și a stabilirii orașelor din care veniți fiecare, ca și a eventualelor extensii de program, echipa Nomadi Experience va analiza cele mai avantajoase oferte de bilete de avion din acel moment și vă va oferi consultanța pentru cumpărarea acestora.
More option
  • Supliment single(530 EUR)

Owner

Nomadi Experience

Însoțitor grup

Informații de contact

Email

contact@nomadiexperience.ro

Website

www.nomadiexperience.ro

Telefon

+40 720 111 222

Vezi și celelalte excursii ale noastre