8 zile, 7 nopți
Circuit
15 persoane
Engleză, Română
Alătură-te nouă într-un circuit altfel prin Iordania. Un circuit plin de aventură, marca Nomadi. Prin această țară care cu siguranță are de oferit mult mai multe decât obiectivele deja devenite clasice, noi vom călători diferit: vom vizita și canioane absolut minunate, și păduri (da, da, ai citit bine), zone cu o natură fabuloasă sau pline de istorie veche, de care puțini turiști au auzit.
Bineînțeles că nici obiectivele clasice precum Petra, Wadi Rum sau Aqaba nu au cum să lipsească, pentru ca programul și călătoria să ne fie complete!
Prin propunerea noastră de a descoperi și experimenta Iordania în profunzime, ca un localnic, vom îmbina perfect tot ce are mai bun și mai interesant de oferit această țară fascinantă.
🚶🏻Drumeții prin natură,
🏞️aventură în canioane,
🏛️monumente culturale antice
🍲bucătărie locală delicioasă
🧘🏻SPA natural, în cel mai jos loc de pe pământ
💚 și o continuă stare de bine.
Preț: 1160 Euro
! În momentul formării grupului și stabilirii orașelor din care vine fiecare, ca și prin prisma eventualelor extensii de program, echipa Nomadi va analiza cele mai avantajoase oferte de zboruri din acel moment și vă va oferi consultanța pentru cumpărarea biletelor de avion!
Ne întâlnim toți la aeroport cu tour lider-ul Nomadi, pentru a ne îmbarca în zborul către Amman. Aterizăm în Amman și vom fi transferați către hotel. Recomandarea noastră este zborul direct cu RyanAir.
Cu toții știm despre Iordania că este o țară deșertică. Puțini știu, însă, că Iordania are și zone cu păduri dese. Într-o asemenea pădure vom face astăzi un trekking de aproximativ 3-4 ore, în Rezervația Naturală Ajloun. Drumeția noastră se termină la Castelul Al – Rabad, construit de locotenenții lui Saladin în secolul al XII – lea, ca fortăreață care să-i apere împotriva cruciaților. Categoric nu am putea vizita nordul Iordaniei fără a include și situl roman Jerash. Este un sit absolut spectaculos, numit și Pompeiul Orientului Mijlociu, atât pentru grandoarea sa, cât și pentru ruinele greco – romane din orașul antic ce au rămas foarte bine conservate. Ne îndreptam apoi către Marea Moartă unde vom ajunge, practic, în cel mai scăzut punct al Planetei, situat la aproximativ 430 de metri sub nivelul mării. Seara o vom petrece în cel mai derelaxant mod posibil.
Astazi ne putem relaxa la plajă; sau, opțional, pornim într-o călătorie cu adrenalina pură și ne îndreptăm spre Wadi Mujib, unde distracția atinge cote maxime. Cel mai spectaculos canion al Iordaniei este pregătit să își dezvăluie minunățiile. Traseul începe de lângă Podul Mujib, de unde vom urma cursul râului între stânci falnice de gresie până la baza unei cascade mari. Spre seară revenim, încărcați de adrenalină și încântare, la Marea Moartă. Terminăm ziua cu câteva ore de relaxare la plajă, pe malul apei cunoscute pentru concentrația sa unică de sare și alte minerale, atât de ridicată, încât oamenii pot pluti cu ușurință, fără niciun efort. Ne va fi o experiență unică, garantăm!
Odată revigorați cu o baie matinală în mare, lăsăm în urmă cel mai jos punct de pe Terra și pornim spre Muntele Nebo, un loc încărcat de semnificație pentru creștini, evrei și musulmani deopotrivă. De ce? Ei bine, aici vom sta exact unde a stat Moise când a privit spre Țara Făgăduinței. O sa vizitam în continuare Madaba, cunoscut drept „Orașul Mozaicurilor”, unde istoria nu este doar scrisă în cărți, ci asamblată piatră cu piatră. Biserica Ortodoxă a Sfântului Gheorghe, un loc care ascunde o adevărată comoară a creștinătății, celebrul Mozaic al Hărții, cea mai veche hartă cartografică din Orientul Apropiat păstrată până astăzi. Este fascinant să descifrăm detaliile geografice așa cum erau ele percepute în perioada bizantină, într-o operă de artă care a supraviețuit secolelor. Seara ajungem si ne cazam în Wadi Musa, poarta de intrare în uimitoarea Petra.
Urmează o zi de neuitat, în care vom vizita faimosul oraș al nabateenilor, aflat pe lista celor 7 minuni ale lumii moderne. Da, este vorba despre Petra. Petra cea trandafirie, cum adesea este denumită poetic de cei care au vizitat-o și îndrăgit-o încă de la primii pași. Ce vom face diferit față de circuitele clasice? Știm noi niște poteci care ne vor oferi o cu totul altă perspectivă asupra orașului antic! De sus, din lateral, printre arcadele și pereții săi roșii stâncoși, cu certitudine vom vizita Petra așa cum foarte puțini călători au văzut-o!
Dis de dimineață plecăm către cel mai frumos și spectaculos deșert nu numai al Iordaniei, ci și al întregului Orient Mijlociu – mai exact către Wadi Rum, “Valea Lunii”. Aici vom avea parte de un safari special, cu masini 4x4, prin care vom descoperi minunatul deșert și pietrele sale prețioase ascunse – formațiunile lui stâncoase, de un roșu intens, în toata splendoarea lor. Seara ne cazăm într-o tabără turistică beduină și vom avea parte de o cină tradițională, gătită în nisip chiar de către noii noștri prieteni, beduinii, oamenii deșertului.
După răsăritul admirat din tabăra din Wadi Rum, prima oprire a zilei este la Castelul Kerak, în sudul Iordaniei. O fortăreață impresionantă, construită în perioada cruciadelor pe un platou stâncos, la aproximativ 1.000 de metri deasupra nivelului mării. Datând din secolul al XII-lea, castelul a fost un punct strategic vital în Regatul Ierusalimului și a jucat un rol esențial în conflictele dintre cruciați și musulmani. Dupa-amiaza ajungem în Amman și, după ce ne cazăm, putem ieși în centrul vechi al Ammanului pentru o plimbare plină de culoare locală pe străduțele de poveste și pentru cină. Pentru desert știm noi un loc unde putem manca cea mai buna kunafe din Iordania. E secret, nu mai spuneți nimănui! 🤫
Ultima noastră zi este dedicată capitalei, Amman, un oraș fascinant construit pe șapte coline, unde anticul și modernul se împletesc la fiecare pas. Ne propunem să trăim la maximum fiecare moment înainte de plecare! Începem explorarea la înălțime, la Citadela din Amman, pășim printre coloanele masive din Templul lui Hercule și explorăm arhitectura islamică a Palatului Umayyad. Coborâm apoi spre Teatrul Roman, ruine grandioase care au rezistat mileniilor chiar în mijlocul agitației urbane. Încheiem turul cu un tur prin cartierele moderne, unde zgârie-norii și cafenelele chic ne arată fața cosmopolită a capitalei, completând tabloul cultural al acestei țări. A venit momentul să ne îndreptăm către aeroport, căci astăzi părăsim Regatul Hasemit al Iordaniei. Plecăm mai bogați prin experiențele trăite, momentele unice, peisajele ireale și locurile istorice în care am pășit.
Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, este necesar să accesezi evenimentul dorit, să apeși butonul de înscriere și să urmezi indicațiile. Îți recomandăm să te autentifici / înregistrezi pe site, înainte de plasarea comenzii.
În procesul de comandă, după introducerea datelor, este necesar să selectezi una dintre cele 2 modalități de plată:
Pentru anulare, intri în "Contul meu", secțiunea "Comenzile mele" și apeși butonul "Anulează", corespunzător comenzii pe care vrei să o anulezi. Poți verifica dacă anularea s-a efectuat observând "Starea comenzii" și e-mailul de confirmare al anularii.