10 zile, 9 nopți
Circuit
15 persoane
Engleză, Română
🌍 Bun venit într-un safari de vis în Kenya! 🌍
Pornește într-o aventură de neuitat prin locuri pline de viață și natură sălbatică, descoperind peisajele unice din inima Africii!
De la vibranta capitală Nairobi, la fascinanta Rezervație Națională Masai Mara și până la plajele idilice din Diani Beach, această călătorie are tot ce îți poți dori: aventură, relaxare și descoperiri uimitoare, iată de ce trebuie sa ni te alături.
🦁 Aventura supremă în sălbăticie: Kenya este sinonimă cu safari! Masai Mara te așteaptă cu animale sălbatice și peisaje spectaculoase, perfecte pentru iubitorii de natură.
🏙️ Vibranta Nairobi️: Capitala e un mix unic de cultură africană modernă și tradiții vechi. Nu rata ocazia să explorezi acest oraș plin de viață!
🛖 Întâlniri cu tribul Masai: Cunoaște tradițiile și modul de viață al Masailor, un popor renumit pentru curajul și cultura lor fascinantă.
🐃 Spectacolul Marii Migrații: Masai Mara oferă una dintre cele mai uimitoare experiențe naturale din lume – marea migrație a antilopelor gnu și a zebrelor!
🌅 Peisaje variate: Deșerturi, munți, savane și păduri tropicale – Kenya le are pe toate! O destinație cu peisaje ce-ți vor tăia respirația.
🏖️ Plajele exotice din Diani Beach️: Relaxează-te pe nisipurile albe, lângă apele turcoaz ale Oceanului Indian. Un loc perfect pentru chill după aventură!
🍲 Culinar și relaxare: Bucură-te de preparatele exotice, cu influențe africane și asiatice, și de ospitalitatea caldă a kenienilor!
Salutare, dragi Nomazi! Astăzi e ziua în care începe marea aventură africană!
Ne adunăm din toate colțurile lumii, pregătiți de experiențe noi și exotice.
După ce fiecare aterizează în Nairobi, ne întâlnim cu partenerul nostru local la aeroport.
Aventura noastră începe în Nairobi, una dintre cele mai vibrante capitale din Africa de Est!
După ce ne cazăm, vom explora Centrul Girafelor unde vom întâlni faimoasele girafe Rothschild.
Nairobi este mai mult decât o poartă către safari – orașul te va cuceri cu viața sa de noapte, restaurantele de top și oportunitățile de shopping.
După ce ne-am familiarizat cu farmecul orașului Nairobi, partenerii nostri locali ne vor conduce spre hotel pentru cazare și odihnă.
În această dimineață, vă vom servi micul dejun, care este întotdeauna una dintre cele mai plăcute mese în timpul unui safari.
Ne pregătim pentru o experiență safari de excepție! Masai Mara este unul dintre cele mai bune locuri din Kenya pentru a observa marile feline. Vom vedea elefanți, girafe, gazele Thomson, bivoli, zebre, hipopotami și poate chiar rinoceri negri, destul de greu de găsit.
Masai Mara nu este doar despre animale, ci și despre peisajele de savană, copacii acacia și cele peste 500 de specii de păsări. Este o adevărată încântare pentru iubitorii de natură!
După o zi plină de aventuri, seara o avem libera pentru relaxare.
Dimineața începe cu un mic dejun delicios, înainte de a ne întoarce pe drumurile accidentate din rezervatie pentru noi descoperiri.
Vom face o excursie ghidată pentru observarea câtor mai multe specii de animale și pentru a ne bucura de priveliștile uimitoare ale naturii africane.
La prânz, ne oprim pentru un picnic pe malul râului Mara, unde te poți relaxa în mijlocul naturii.
După-amiază, continuăm cu un nou tur safari, în speranța de a vedea alte animale africane impresionante. Seara te așteaptă o cină memorabilă!
Pornim spre Parcul Național Lacul Nakuru.
Experiența în Parcul Național Lacul Nakuru va rămâne cu siguranță în amintirile tale.
Este locul perfect pentru a vedea rinoceri negri și albi, dar și faimoșii lei cățărători, o raritate în această parte a lumii. De asemenea, parcul este cunoscut pentru girafele Rothschild și pentru coloniile spectaculoase de flamingo.
În această zi, vei explora peisajele dramatice din jurul lacului și pădurile de acacia.
După o zi plină de aventuri, ne întoarcem la cazare, pentru odihnă și relaxare.
Ne întoarcem în Nairobi, pentru a explora mai mult din această capitală fascinantă.
In prima parte a zilei, ne vom bucura de un safari de dimineață în Parcul Național Lacul Nakuru.
Urmează apoi un prânz delicios la celebrul Carnivore Restaurant, iar după-amiaza este dedicată relaxării și procesării tuturor emoțiilor trăite în safari.
Dimineața pornim cu voie bună spre însorita Diani Beach, gata să descoperim farmecul coastelor africane.
Astăzi este zi de tranzit – parcurgem împreună aproximativ 600 de km, dar fiecare kilometru ne aduce mai aproape de nisipul alb și apele cristaline care ne așteaptă la destinație.
Plaja Diani este un colț de paradis tropical care te va cuceri din prima clipă!
Cu nisipul său fin și apele cristaline ale Oceanului Indian, este locul perfect pentru relaxare și aventură.
Continuăm ceea ce am început cu o zi în urmă și anume să ne relaxăm și să ne bucurăm de oceanul Indian și de ale sale ape turcoaz.
Toate lucrurile frumoase au un sfârșit, iar astăzi ne luăm rămas bun.
Dimineața te așteptăm cu un ultim mic dejun, apoi în funcție de programul zborurului vom avea transferul către Aeroportul Internațional Moi, unde se încheie aventura africană.
Suntem siguri că te vei întoarce acasă cu amintiri pline de bucurie și experiențe unice. Sperăm să ne revedem curând pentru o nouă aventură Nomadi Experience.
Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, este necesar să accesezi evenimentul dorit, să apeși butonul de înscriere și să urmezi indicațiile. Îți recomandăm să te autentifici / înregistrezi pe site, înainte de plasarea comenzii.
În procesul de comandă, după introducerea datelor, este necesar să selectezi una dintre cele 2 modalități de plată:
Pentru anulare, intri în "Contul meu", secțiunea "Comenzile mele" și apeși butonul "Anulează", corespunzător comenzii pe care vrei să o anulezi. Poți verifica dacă anularea s-a efectuat observând "Starea comenzii" și e-mailul de confirmare al anularii.