Circuit Peru #3
17.04.2026 - 02.05.2026

0 (0 recenzii)
Peru
From: 2,540 EUR
0
(0 review)
Rezervă acum
Durată

16 zile, 15 nopți

Tip excursie

Circuit

Mărime grup

15 persoane

Limbi vorbite

Engleză, Română

Descrierea excursiei

🇵🇪🦙 Nomadi strigă lista de prezență în circuitul din Peru – o aventură de 15 zile în istoria, frumusețile arhitectonice și culturale, misterele și bogățiile naturale ale probabil celei mai complexe destinații turistice din America Latină. O desfătare pentru priviri, pentru minte, pentru suflet.

Haide să explorăm împreună:

⛰️ Machu Picchu, una dintre minunile lumii, misticul sit incaș, către care ne conduce magicul Inca Trail.

🌈 Muntele Curcubeu, cel multicolor.

🛶 Lacul Titicaca și insulele plutitoare Uros create din trestie și au lor locuitori fascinanți.

🦅 Canionul Colca, casă a condorului andin.

〰️ Liniile Nazca inexplicabile.

🏜️ Deșertul Huacachina.

🏯 Cusco, fosta capitală a imperiului incaș.

🤍 Arequipa, Orașul Alb, construit din roci vulcanice.

🪻 Lima, orașul florilor, la țărmul înalt al Pacificului.

Cine nu visează măcar o dată în viață la Peru, la natura sa impresionantă, la o experiență memorabilă în inima istoriei civilizației incașe? De la explorări culturale ale Peru, la celebrele rezervații naturale din Peru, la tururile ghidate în Machu Picchu, activități pe Lacul Titicaca, vizite la populațiile indigene, până la tururi gastronomice în Lima sau prin restaurantele din Cusco, drumeții în impresionantul Canion Colca sau activități extreme pe dunele de nisip din Huacachina ori tiroliana pe traseul Inca Jungle, niciun detaliu nu ne-a scăpat din pregătirea unei călătorii perfecte în Peru! 

Trăiește alături de Nomadi toate aceste experiențe unice în Peru și multe, multe clipe memorabile, pline de adrenalină, aventură, culori și bucurie!

Condiții de plată

Preț: 2540 Euro

Condiții de plată:

Avans de 635 euro/persoană la rezervare

635 euro/persoană până la 15 noiembrie 2025

635 euro/persoană până la 15 ianuarie 2026

635 euro/persoană până la 15 martie 2026

!!! În momentul formării grupului și stabilirii orașelor din care veniți fiecare, ca și a eventualelor extensii de program, echipa Nomadi va analiza cele mai avantajoase oferte de bilete de avion din acel moment și vă va oferi consultanța pentru cumpărarea biletelor!!

Include / Nu include

  • 🚐 Transport pe toată durata excursiei în Peru
  • 🛌 15 nopți de cazare cu mic dejun inclus la hotelurile din program sau similare
  • 🥘 Mese conform program
  • ✈️ Biletul de avion Cusco - Lima, cu bagaj de mână și de cală incluse
  • 🗣️ Ghidaj în limba engleză pe toată durata excursiei
  • 🎟️ Intrarile in parcurile naționale
  • 🥳 Activitatile de pe Inca Jungle
  • 🧑 Însoțitor de grup din partea Nomadi Experience
  • ✈️ Biletele de avion vor fi alese împreună, in momentul formarii grupului. Prețurile variază între 900 și 1400 euro în funcție de numărul de escale si compania aleasa.
  • 🥘 Alte mese decât cele specificate
  • 💶 Tips pentru ghizii locali
  • 📃 Asigurarea storno și asigurarea medicală (vă putem ajuta cu oferte)
  • ✈️ Zborul deasupra liniilor Nasca: 120 EUR
  • 🛌 Supliment single: 460 EUR
  • 🏛️ Plimbare pe Lacul Titicaca, Insulele Balestas, buggy în deșert, Machu Pichu și intrările la obiective: 160 EUR
  • 🚐 Autobuz Aquas Calientes - Machu Pichu: 12 USD
  • 🚙 Buggy in desert – 20 EUR
  • 🚤 Plimbare cu barca insulele Ballestas – 20 EUR
  • 🚤 Plimbare cu barca, vizita insulele Uros si Taquile cu prânz inclus – 35 EUR
  • 🎟️ Intrare Machu Picchu – 55 EUR
  • 🎟️ Intrări obiective Valea Sacra + Cusco – 35 EUR
  • 💶 Alte cheltuieli personale

Program

ZIUA 1 (17.04.2026): București – Lima

Emoția aventurii ne aduce împreună astăzi la Aeroportul Internațional Henri Coandă, unde ne pregătim să pornim într-o călătorie de poveste spre misteriosul Peru.

Cu bagajele încărcate de entuziasm și visuri exotice, ne luăm rămas-bun de la agitația cotidiană și ne punem telefoanele și mintea pe „mod explorator”.

Formalitățile de îmbarcare devin primul pas al unei experiențe memorabile, iar zâmbetele noastre spun totul: suntem gata de decolare! Hai să descoperim împreună magia Peru, bijuteria Americii Latine.

Finalizăm procedurile de recuperare a bagajelor si vom fi transferați către hotel:

Recomandarile noastre de zbor sunt cu Turkish Airlines (2 escale) sau Air France (1 escala).

 

Cazare
Hotel
Hotel Nobility 4* sau similar
Transfer
aprox 1h

ZIUA 2 (18.04.2026): Lima

Ești gata să te pierzi în inima vibrantă a capitalei peruane? Te invităm într-un tur ghidat prin centrul istoric al orașului Lima, declarat patrimoniu UNESCO. Vom simți pulsul orașului, vom descoperi povestea sa fascinantă și vom admira bijuteriile sale arhitecturale.
Vom porni în aventura noastră din Plaza Mayor, inima orașului colonial. Aici vom fi martori la grandoarea Palatului Arhiepiscopal, o capodoperă a stilului baroc, cu balcoane sculptate în lemn, care vă vor duce cu gândul la vremurile de altădată. Vom admira Primăria, o clădire impunătoare cu o fațadă elegantă, și Palacio de Gobierno, reședința președintelui, care domină piața cu prestanța sa.

Circuitul în Lima continuă cu vizita la Catedrala din Lima, unde istoria se împletește cu arta. Vom descoperi secretele Catedralei, o construcție impresionantă cu elemente gotice, renascentiste și neoclasice, care ne va lăsa fără cuvinte.

Turul ne va purta apoi către Plaza San Martin, o piață elegantă, un simbol al luptei pentru independență, cu statuia ecvestră a generalului José de San Martín, cel care a proclamat independența Perului. Vom simți atmosfera efervescentă a orașului și vom surprinde cadre foto perfecte.

Punctul culminant al experienței în centrul istoric este vizita la Complexul San Francisco, o bijuterie ascunsă a Limei. Vom explora biserica, mănăstirea și catacombele misterioase, unde se odihnesc mii de oameni, turul în catacombe este o experiență unică, o călătorie fascinantă în adâncurile istoriei.

Cazare
Hotel
Hotel Nobility 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Transfer
aprox. 1h
Obiectivele zilei
Plaza Mayor
Palacio de Gobierno
Plaza San Martin
Complexul San Francisco

ZIUA 3 (19.04.2026): Lima

Vom începe ziua în Barranco, cartierul artiștilor, unde timpul pare să curgă mai lent. Ne vom plimba pe străduțele sale colorate, admirând arta stradală și clădirile coloniale. Descoperim micile galerii de artă, petrecem timp într-una din cafenelele ascunse și ne lăsăm purtați de creativitatea locului.

Ne întoarcem in Miraflores, cartierul cu vederi panoramice asupra oceanului Pacific. Aici vom descoperi Parque del Amor, un loc special creat pentru a admira frumusețea infinită a oceanului. 

Dupa amiaza,ne putem plimba de-a lungul promenadei, admirând surferii și paragliderii care colorează cerul.
Seara putem merge impreuna in Parque de la Reserva, unde putem admira Circuito Mágico del Agua, un complex de fântâni deține un record Guinness pentru cel mai mare set de fântâni dintr-un parc public. Pe timpul serii, fântânile oferă un spectacol impresionant de lumini, culori și muzică, care atrage atât localnici, cât și turiști. Este un loc ideal pentru o plimbare relaxantă și pentru a face fotografii spectaculoase. Iar ca experiența sa fie completă și pentru a simți 100% pulsul orașului, ne vom deplasa cu transportul in comun

Cazare
Hotel
Hotel Nobility 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Cartierul Baranco
Parque del Amor
Miraflores
Parque de la Reserva

ZIUA 4 (20.04.2026): Lima - Ballestas - Paracas - Nazca

Ne trezim devreme, luăm micul dejun la pachet și plecăm spre Paracas.
Pentru astăzi îți propunem un circuit unic în Peru, prin câteva parcuri naționale unice din Peru. Recomandăm vizitarea cu toate simțurile larg deschise, căci te vor surprinde la fiecare pas! 

Ne vom începe explorarea cu Insulele Ballestas, unde putem vedea lei de mare și o mare diversitate de păsări. Vizităm orașul Ica și dunele de nisip de lângă Huacachina, unde vom experimenta sandboarding-ul. Sau, altfel spus, ne vom da cu placa pe dunele senzaționale.

Cazare
Hotel
Casa Hacienda Nasca Oasis 3* sau similar.
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Transfer
Lima – Paracas – Nazca, (aprox.470 km)
Obiectivele zilei
Plimbare cu barca la Insulele Ballestas
Aventură cu buggy printre dunele de la Ica
Oaza Huacachina

ZIUA 5  (21.04.2026): Nazca - Liniile Nazca - Arequipa

După micul dejun ne îmbrăcăm în avionetul cu care zburăm deasupra celebrelor, misterioaselor și inexplicabilelor Linii de la Nazca

Încărcați cu priveliștile uluitoare de deasupra platoului Nazca și cu povești despre extratereștrii din Peru și teoriile posibilelor aerodromuri antice, ne așternem apoi la un drum de 8 ore către Arequipa.

Cazare
Hotel
Fundador 4* sau similar
Mic dejun
inclus
Transfer
Nazca – Arequipa, (570 km. aprox: 8h)
Obiectivele zilei
Liniile Nazca

ZIUA 6 (22.04.2026): Arequipa

Ziua bună se cunoaște de dimineață, mai ales dacă începe în forță, cu un tur ghidat de 3 ore în Arequipa, superbul Oraș Alb de la poalele vulcanilor. Vom avea apoi timp liber pentru relaxare, cumpărături și plimbări pe străzile pitorești ale orașului.

Cazare
Hotel
Fundador 4* sau similar.
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Arequipa

ZIUA 7  (23.04.2026): Arequipa - Canionul Colca

Lăsăm în urmă "Orașul Alb" și pornim într-o aventură la înălțime, de aproximativ cinci ore, care ne va duce de la o altitudine de 2.300 de metri la peste 4.900 de metri. Este un drum care ne va pregăti pentru peisajele incredibile ce vor urma. Vom traversa platoul înalt al Anzilor, trecând pe lângă vulcanii impunători Misti și Chachani și vom descoperi zone de unde vom putea admira peisaje vulcanice, terase incașe și priveliști uluitoare.

Pe drum, vom avea ocazia să vedem si să fotografiem faimoasele vicuñas, alpaca și lame, în habitatul lor natural. 

Seara, după cazare, vom avea timp sa ne relaxăm la bai termale, într-un cadru cu peisaje mirifice.

Cazare
Hotel
Colca Lodge sau similar
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Transfer
Arequipa – Colca (170 km. Aprox: 5h)
Obiectivele zilei
Canionul Colca
Băi termale
Rezervația Națională Aguada Blanca

ZIUA 8 (24.04.2026): Canionul Colca - Puno

Dis de dimineață plecăm spre o întâlnire foarte importantă: ne îndreptăm spre Crucea Condorilor, un loc emblematic și un punct de belvedere spectaculos, unde vom fi martorii unui spectacol al naturii de neuitat. Aici, în inima Canionului Colca, cel mai adânc din Americi, vom avea ocazia unică de a admira zborul maiestuos al condorului andin, pasărea cu cea mai mare anvergură a aripilor din lume.

Zborul acestor păsări uriașe, care plutesc fără efort pe curenții de aer cald, este o experiență spirituală, o lecție de grație și libertate. Vom simți măreția naturii și vom înțelege de ce acest loc este o bijuterie a Perului.
Vom fi transferati catre  Puno, vom traversa platoul înalt al Anzilor, unde priveliștile se schimbă la fiecare cotitură. Pe parcurs, vom trece pe lângă lacuri de munte, formațiuni vulcanice și sate izolate, având ocazia de a ne opri în locuri unde vom simți la propriu altitudinea, dar și frumusețea sălbatică a naturii.

Cazare
Hotel
El Buho 3* sau similar.
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Transfer
Colca – Puno ( 300 km, aprox: 8h)
Obiectivele zilei
Canionul Colca
Crucea Condorilor

ZIUA 9  (25.04.2026): Lacul Titicaca

Astazi vom avea timp liber in Puno. Doritorii se vor pregati însă pentru o zi de neuitat pe apele mistice ale Lacului Titicaca, locul unde legenda spune că s-a născut soarele și, odată cu el, și civilizația incașă.

Prima oprire a zilei este la fascinantele insule plutitoare Uros, o dovadă vie a ingeniozității umane. Vom păși pe "pământ" moale și elastic, construit în întregime din trestie de totora, și vom interacționa cu locuitorii, care ne vor împărtăși secretele modului lor de viață tradițional.


Vom continua călătoria spre insula Taquile, o comoară ascunsă unde timpul pare să stea în loc. Aici, vom descoperi o comunitate cu tradiții vechi de secole, renumită pentru arta textilă. Taquileños sunt maeștri în țesut, iar textilele lor, recunoscute de UNESCO, spun povestea vieții lor și a cosmologiei andine. Vom urca treptele insulei, vom admira priveliști panoramice uluitoare și vom lua prânzul alături de o familie locală, savurând preparate tradiționale și simțind spiritul autentic al comunității.

După amiază ne vom întoarce in Puno, unde vom avea timp liber pentru a ne plimba prin centrul orașului.

Cazare
Hotel
El Buho 3* sau similar.
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Lacul Titicaca
Insula Uros
Insula Taquile

ZIUA 10 (26.04.2026): Puno - Muntele Curcubeu - Cusco

Pe drumul de la Puno la Cusco vom simți din nou măreția Anzilor. Peisajele se schimbă constant, de la platourile aride la văi verzi, trecând prin sate andine tradiționale. Dar punctul culminant al acestei zile este ascensiunea la Muntele Curcubeu (Vinicunca).

Aceasta este o provocare și o recompensă, o experiență care ne va duce la cea mai mare altitudine din întregul circuit, de peste 5.000 de metri. Ascensiunea ne va dezvălui un peisaj ireal, pictat în nuanțe de roșu, galben, verde și turcoaz, create de depozitele minerale.

Va fi o zi lunga, însă va merita si ora de trezire, și efortul fizic. Inca fascinati de culorile muntelui vom ajunge in Cusco seara.

Cazare
Hotel
Kaaro House Cusco 3* sau similar
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Transfer
Puno - Cusco (570 km, aprox 11h)
Obiectivele zilei
Muntele Curcubeu

ZIUA 11 (27.04.2026): Cusco - Santa Tereza

Vă propunem un mod diferit de a urca la Machu Picchu: prin diverse sporturi! Vom experimenta Inca Jungle, un traseu de 3 zile și 2 nopți în care vom traversa Valea Sacra a Incașilor ce începe din Cusco și se termină la Machu Pichu.

Ne trezim foarte dimineață și vom avea transfer până la Pasul Malaga (4.316 m altitudine), de unde vom putea urca pe biciclete și vom avea de pedalat în coborâre aproximativ 45 km, pe care îi vom parcurge în aproximativ 2 ore, până în orașul Huamanmarca.

După prânz vom avea posibilitatea de rafting pe cel mai spectaculos râu din junglă.

Seara ajungem în Santa Tereza unde ne vom caza, iar apoi ne putem relaxa la băile termale din Cocalmayo.

Cazare
Hotel
Hotel Santa Tereza Plaza*** (sau similar)
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Cină
inclusa
Transfer
Cusco - Santa Tereza, (230 km, aprox: 6h)
Obiectivele zilei
Coborâre pe biciclete din Pasul Malaga (4.316 m)
Valea Sacră a Incașilor via traseul Inca Jungle
Rafting
Băile termale de la Cocalmayo

ZIUA 12 (28.04.2026): Santa Teresa - Aguas Calientes

O noua zi, iar cu ea, o nouă doză de adrenalină, de data asta la înălțime! Vom zbura la propriu, pe tiroliană, dar nu oricum, ci pe patru segmente diferite, fiecare cu provocarea ei. 

Ca bonus, vom traversa un pod suspendat care se leagăna serios deasupra unei prăpăstii adânci. 

Urmeaza un traseu prin padurea luxurianta de aproximativ 3 ore de la Hidrocentrala pana in Aguas Calientes. Traseul este de dificultate mica, cu inclinatie aproape inexistenta pe langa linia de tren. Însă vegetația si munții din zona oferă un spectacol senzațional.
Seara ajungem in Aguas Calientes, unde vom avea timp de cumparaturi apoi vom merge sa servim cina intr-un restaurant cu atmosferă tipic peruană.

Cazare
Hotel
Flower’s House Hotel 3*
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Cină
inclusa
Obiectivele zilei
Tiroliana
Drumetie Aguas Caliente
Aguas Caliente

ZIUA 13 (29.04.2026): Aguas Caliente - Machu Picchu - Ollantaytambo

Dis-de-dimineață, emoția atinge cote maxime. Vom porni din Aguas Calientes către Machu Picchu, o bijuterie a patrimoniului mondial și, totodată, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne. Vom explora la pas acest sit incredibil, descoperind templele, piețele și terasele, cu un ghid expert care ne va dezvălui misterele, secretele și istoria sa fascinantă. Fiecare piatră, fiecare perete, are o poveste de spus despre ingineria incașă și despre spiritualitatea lor profundă. Vom simți energia specială a acestui loc, un simbol al rezistenței și al măreției umane.

După ce ne vom fi bucurat de splendoarea Machu Picchu, ne vom întoarce la Aguas Calientes, de unde vom lua trenul către Ollantaytambo

Cazare
Hotel
Peru Quechua’s Lodge 3* sau similar
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Machu Picchu

ZIUA 14 (30.04.2025): Ollantaytambo - Moray - Maras - Cusco

Si astăzi te invităm să descoperim împreună inima spirituală a imperiului incaș. 

Prima oprire va fi la Ollantaytambo, o fortăreață incașă impunătoare și un centru ceremonial important. Vom explora citadela, un labirint de ziduri de piatră perfecte, terase agricole și temple. Ollantaytambo a fost o fortăreață cheie în timpul cuceririi spaniole și, totodată, un loc de popas pentru incași în drumul lor către Machu Picchu. Vom admira ingineria incașă, cu blocuri de piatră imense, tăiate și asamblate cu o precizie uluitoare.

Aventura continuă cu vizita la Moray, un sit arheologic cu terase circulare misterioase. Se crede că aceste terase au fost folosite de incași ca un laborator agricol experimental, o dovadă a ingeniozității lor. Vom explora aceste cercuri perfecte și vom fi uimiți de complexitatea sistemului.

Apoi, ne vom îndrepta spre spectaculoasele Saline de la Maras, terase de sare construite pe panta unui deal. Acestea au fost folosite încă din perioada incașă și oferă un peisaj unic, un mozaic alb format din mii de bazine de sare, alimentate de un pârâu subteran.
Masa de pranz o luam in Urubamba, apoi ne indreptam catre Cusco, unde vom avea timp liber pentru plimbare pe străduțele superbe ale orașului.

Cazare
Hotel
Kaaro House Cusco 3* sau similar
Mese incluse
Mic dejun
inclus
Prânz
inclus
Transfer
Ollantaytambo - Cusco (100 km, aprox: 3h)
Obiectivele zilei
Valea Sacră a Incașilor
Situl Arheologic Moray
Minele de Sare de la Maraș
Ollantaytambo

ZIUA 15 (01.05.2026): Cusco - Lima

In urmaotarele ore vom vizita cele mai impresionante situri arheologice din jurul orașului Cusco, fosta capitală a incașilor. 

Aventura noastra începe chiar în inima orașului, cu vizita la Qorikancha, Templul Soarelui. Aici vom fi martori la o fuziune fascinantă între arhitectura incașă, cu zidurile sale perfect construite, și fundațiile coloniale spaniole. Este o mărturie vie a istoriei, unde veți simți grandoarea vechii civilizații.

Vom continua călătoria spre fortăreața impresionantă Sacsayhuaman. Ne vom simți mici în fața blocurilor de piatră colosale, așezate cu o precizie uimitoare. Vom afla legende despre cum a fost construit acest complex și vom admira o priveliște panoramică a orașului Cusco, o imagine perfectă pentru a înțelege cât de măreț era acest imperiu.

Turul ne va purta apoi către Q'enqo, un sit sacru, cu un labirint de tuneluri și sculpturi cioplite direct în stâncă. Vom descoperi ce rol a avut acest loc în ceremoniile religioase și vom simți energia misterioasă a locului.

Ne vom opri și la Puca Pucará, "Fortăreața Roșie", o structură militară ce a servit drept punct de control și apărare. Aici, vom putea admira ruinele și vom înțelege strategia militară a incașilor.

Nu în ultimul rând, vom vizita Tambomachay, un sit dedicat cultului apei, cunoscut sub numele de "Băile Incașilor". Vom vedea cum sistemul hidraulic, perfect funcțional și în prezent, demonstrează geniul ingineresc al acestei civilizații.

Seara, zbor către Lima.

Cazare
Hotel
Manhattan airport 3* sau similar.
Mic dejun
inclus
Obiectivele zilei
Qorikancha
Sacsayhuaman
Puca Pucará
Tambomachay

Zbor intern către Lima și apoi decolare spre București, cu clipe memorabile strânse în suflet, pline de aventură, adrenalină și magie din inegalabilul Peru.

Durata

11 - 16 zile

Limbi

Engleză
Română

Stare

Activa

Hartă obiective

Peru
De la: 2,540 EUR
11 locuri disponibile
⚠️ În momentul formării grupului și a stabilirii orașelor din care veniți fiecare, ca și a eventualelor extensii de program, echipa Nomadi Experience va analiza cele mai avantajoase oferte de bilete de avion din acel moment și vă va oferi consultanța pentru cumpărarea acestora.
More option
  • Supliment single(460 EUR)

Owner

Nomadi Experience

Însoțitor grup

Informații de contact

Email

contact@nomadiexperience.ro

Website

www.nomadiexperience.ro

Vezi și celelalte excursii ale noastre

Ciudad de Panamá, Panama

Circuit Columbia/Panama #3

27.12.2025 - 10.01.2026
0 (Fără recenzii)
Copacabana, Rio de Janeiro - State of Rio de Janeiro, Brazil

Revelion Brazilia – Argentina – Paraguay – Uruguay

27.12.2025 - 08.01.2026
0 (Fără recenzii)
Patagonia

Circuit Patagonia

23.01.2026 - 11.02.2026
0 (Fără recenzii)