10 zile, 9 nopți
Circuit
15 persoane
Engleză, Română
🧊🐋🛶Hai să pornim spre nord, mult deasupra Cercului Polar, într-un loc pe care l-ai văzut probabil doar în documentare: fiordul si ghețarul Kangia din Groenlanda.
Imaginează-ți un orășel cu case colorate cocoțate pe stânci, iar în fața lui un fiord din care ies, unul după altul, iceberguri cât blocurile. Le auzi trosnind. Le vezi plutind prin golf. Și, cu puțin noroc, vezi balenele ieșind la suprafață printre ele.
În Ilulissat stăm șapte nopți în același loc, fără bagaje făcute și desfăcute în fiecare dimineață. Mergem pe jos de-a lungul fiordului, ieșim cu barca până la frontul unui ghețar, vâslim în caiac printre iceberg-uri și intrăm în sate de câteva zeci de oameni, unde viața merge încă după ritmul mării și al câinilor de sanie. Seara, saună cu vedere la Disko Bay.
Iar septembrie are un secret: după o vară întreagă de lumină, nopțile arctice încep să se întunece din nou. Dacă cerul ține cu noi, s-ar putea să prindem și primele aurore boreale ale toamnei.
La dus și la întors ne oprim câte o noapte în Copenhaga. Drumul spre Groenlanda devine astfel mai ușor, iar călătoria se încheie cu o zi de plimbare prin Nyhavn și pe canalele orașului.
Haide să trăim împreună aventura din Groenlanda, intre 7 și 16 septembrie 2027.
Preț: 4520 Euro
Condiții de plată:
În momentul formării grupului și stabilirii orașelor din care vine fiecare turist și în contextul eventualelor extensii de program, echipa Nomadi va analiza în timp real cele mai avantajoase oferte ale companiilor aeriene și vă va oferi consultanță pentru cumpărarea biletelor de avion!
Pornim spre nord cu o oprire în Copenhaga. Aterizăm seara, în jurul orei 21:00, și mergem direct la hotel.
Ne cazăm, ne cunoaștem și ne culcăm devreme. De mâine ne așteaptă Groenlanda, iar de Copenhaga ne bucurăm pe îndelete la întoarcere.
Astăzi zburăm din Copenhaga spre Groenlanda. Bun venit la capătul lumii! Aterizăm pe micul aeroport din Ilulissat, poarta către Disko Bay și către tot nordul Groenlandei.
Ne așteaptă transferul spre Hotel Arctic, casa noastră pentru următoarele șapte nopți. E, sincer, cel mai frumos loc în care poți dormi în oraș, intr-o cameră cu vedere la iceberguri.
Ne lăsăm bagajele, tragem aer rece în piept și facem un tur de recunoaștere. De aici începe marea aventură!
După micul dejun pornim la pas spre Icefjord Center. Expoziția ne explică ce urmează să vedem, iar terasa ne arată: una dintre cele mai spectaculoase panorame din Groenlanda, peste Icefjord Kangia, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Fiordul e „vârful de lance” al calotei glaciare, o întindere de gheață de peste 1,7 milioane de km² - adică 80% din suprafața insulei.
Apoi ieșim pe traseu: aproximativ 12 km, cu o diferență de nivel de 300 m. Trecem pe la Sermermiut, o așezare inuită locuită încă din anul 600 î.Hr. și părăsită abia în 1850, când ultimul locuitor s-a mutat în Ilulissat – pe atunci, Jakobshavn. De sus, golful pare fără sfârșit, presărat cu iceberguri cât vezi cu ochii. Pe traseu facem și o pauză de prânz de o oră.
Spre seară coborâm în port și ieșim cu barca la balene: două ore și jumătate în care le vedem și, mai ales, le auzim respirând lângă barcă. Ne întoarcem direct la saună, cu Disko Bay plin de gheață deschizându-se chiar în fața noastră. Seara: timp liber pentru cină.
Ziua pe care mulți o vor pune în topul călătoriilor lor. Ne îmbarcăm spre Ghețarul Eqi, la vreo 80 km nord de Ilulissat.
Pe drum trecem pe lângă sate mici, fiorduri, cascade și iceberguri în forme și nuanțe de albastru pe care nu le credeai posibile. Cu puțin noroc, apar și foci sau balene.
Ajunși aproape de ghețar, oprim motoarele și ascultăm. Din când în când, bucăți uriașe de gheață se desprind și cad în mare cu un vuiet care se aude ca un tunet. Prânzul îl luăm pe barcă, având parte de o priveliște de zile mari: mărețul ghețar.
După-amiază, timp liber. Seara încheiem ziua cu sauna fierbinte și in cada cu apă rece ca gheața – cea mai bună terapie după o asemenea aventură.
Ne întoarcem la Icefjord, de data asta pe alt traseu: tot cam 12 km, cu 400 m diferență de nivel. Urcăm prin văi adânci, între stânci abrupte, și dăm peste un șir de lacuri de munte verzi ca smaraldul. După ele, fiordul ni se deschide larg în fața ochilor.
Coborâm într-un golfuleț în care malul e literalmente blocat de iceberguri de toate formele și mărimile. Aici luăm prânzul, în liniște, ascultând muzica scoasă de gheață. Din când în când, liniștea e întreruptă de câte un trosnet venit din adâncul fiordului – așa se nasc noile iceberguri.
Ne întoarcem la hotel pentru cină și puțină odihnă, apoi ieșim din nou pe apă: aproximativ trei ore de croazieră printre icebergurile uriașe, în lumina caldă a apusului. Pe cer senin strălucesc alb, pe cer înnorat ies la iveală toate nuanțele de albastru. Și dacă noaptea e cu cer senin, nu uităm să ne uităm în sus, la spectacolul de milioane de stele.
Dimineața descoperim orășelul la pas: case colorate cățărate pe stânci, bărci de pescari, biserica Zion, câini care iarna trag la sanie, odihnindu-se acum la soare.
Intrăm la Ilulissat City Museum și la Ilulissat Art Museum, ca să înțelegem mai bine cum arată viața la capătul lumii – ieri și azi. După prânz avem câteva ore libere, pentru odihnă sau pentru o plimbare pe cont propriu.
Spre seară vine momentul pe care mulți îl așteaptă cel mai mult: caiacul. Vreo trei ore în care alunecăm fără zgomot printre iceberguri, la nivelul apei, de unde par și mai mari. Iar uneori balenele vin să vadă și ele cine le-a pătruns in tărâmul fiordului.
Plecăm spre Oqaatsut, un satuc fermecător la 15 km nord de Ilulissat, cu doar 30 de locuitori permanenți.
Întemeiat în secolul al XVIII-lea, Oqaatsut a fost multă vreme un sat de pescari și vânători de balene. Timp de trei ore, ghidul local ne plimbă prin sat și împrejurimi și ne povestește cum se trăiește aici azi: pescuitul și vânătoarea sunt încă parte din viața de zi cu zi a acestei comunități izolate. Prânzul îl luăm acolo.
Ne întoarcem în Ilulissat, unde avem timp liber pentru plimbare sau cină.
Ca aproape orice în Groenlanda, și ziua de azi începe pe apă: cam o oră de navigat printre icebergurile fiordului, până la Ilimanaq, satul de pe malul celălalt. Petrecem timp în această comunitate mică și vedem cum arată viața de zi cu zi acolo unde drumurile se termină.
Înapoi în Ilulissat, mergem „acasă” la un crescător de câini groenlandezi. Ne arată sania, hamurile și cum se conduce o haită, și ne povestește despre legătura veche dintre inuiți și câinii lor, fără de care viața aici n-ar fi fost posibilă.
Ultima seară în Groenlanda.
Ne luăm rămas-bun de la Ilulissat, de la tărâmul unic numit Groenlanda. Mai aruncăm o ultimă privire spre icebergurile din golf, apoi plecăm spre aeroport și zburăm înapoi spre Copenhaga.
După o săptămână de gheață și liniște, orașul ni se va părea aproape zgomotos. Ne cazăm și ne bucurăm de ultima seară împreună, cu poveștile călătoriei încă proaspete.
Ultima zi e în Copenhaga. După micul dejun pornim la pas prin oraș: Palatul Amalienborg, Mica Sirenă și apoi Nyhavn, portul vechi cu case colorate și corăbii de lemn.
Ne lăsăm purtați pe Strøget, una dintre cele mai lungi străzi pietonale din Europa, cu timp pentru o cafea, un prânz pe malul canalului și ultimele cumpărături.
Apoi plecăm spre aeroport și spre casă. Ne întoarcem cu telefonul plin de poze și cu ceva ce nu încape în niciuna dintre ele: liniștea fiordului, vuietul ghețarului și senzația că am fost, pentru o săptămână, la capătul lumii.
Pentru a rezerva unul sau mai multe locuri, este necesar să accesezi evenimentul dorit, să apeși butonul de înscriere și să urmezi indicațiile. Îți recomandăm să te autentifici / înregistrezi pe site, înainte de plasarea comenzii.
În procesul de comandă, după introducerea datelor, este necesar să selectezi una dintre cele 2 modalități de plată:
Pentru anulare, intri în "Contul meu", secțiunea "Comenzile mele" și apeși butonul "Anulează", corespunzător comenzii pe care vrei să o anulezi. Poți verifica dacă anularea s-a efectuat observând "Starea comenzii" și e-mailul de confirmare al anularii.